(...)Istoria cocalarului începe din fragedă pruncie, de când pune timpanu pe manele. De când pune botu la weltanschauungu Guţă-Vali-Adi: bani, dujmani, lanţ la gât, haine de firmă, pileală, gagici, selecauri, celulare, pumnii mei minte nu are, jmekerie. Şi seminţe. De floare – chinchi, de dovleac – naşpa. Şi netu! Netu-i baza. Pe ştrand, Cocalaru agaţă cu „Ce face fetele? Să plimbă?”, pe net o dă prin mirc, o dă-n HI5: „Te Iubesc in stil Gabana K esti dulce ca bomboana TE Iubesc in stil Armani k sa moara toti dusmani Si atunci cand nam ce face Te Iubesc in stil Versace... Pup iu”.
Cocalaru adolescent ia ultimii bani a lu mă-sa din şifonier de sub prosoape ca să se rupă-n figuri, s-ajungă cu taxiu la şicoală. Cocalaru matur face saltu brusc de la „Dami aidiu tau de mess” la Parlament. Dacă vrea. Dacă nu, trăieşte o viaţă din combinaţii, îşi tunează Dacia, îşi scoate boxele pe fereastră şi piţipoanca la produs. (Nevasta-i sfântă, ea te spală, ea te calcă, pe ea o atingi doar tu, cu ce-şi cere – de la caz la caz, ea creşte copiii, cu ea ieşi la nunţi şi botezuri, pe ea pui ştrasuri, pe ea pui aur s-arăţi la lume că-ţi merge fără număr).
Cum deosebeşti un Cocalar de restu? V-aţi chitit pe miştocăreală! Păi, trăsneşte de la o poştă: are mai mereu faţa aia de dilăr de neferoase. Mai întâi îi vezi hainele. La mare fensi e „Dolce & Gabana”. P-ormă – portofelu gros (n-ai tu treabă cu ce-l umple; gros să fie). Cheile de la maşină, pe care le învârte pe deget. Fiţoasa de lângă el, pe care-o ţine tot într-un meraptuchi („mor dă tine”, prin extensie „te iubesc”; în limba lu Împăratu Iulian, în original)(...)
sursa:Cocalarii. Un studiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu